Learning

Un psiholog te poate ajuta să descoperi lucruri pe care nici tu nu le știai despre tine

single image

Mersul la psiholog este privit cu reticență de către români, pentru că în România încă nu se pune un accent foarte mare asupra importanței sănătății psihice și emoționale. Psihologul Guy Winch spunea la un eveniment că așa cum mergem la medic atunci când ne doare ceva, așa ar trebui să acționăm și atunci când simțim că echilibrul nostru emoțional nu este stabil.

„Cred că cea mai mare temere a oamenilor legată de mersul la psiholog este de a se confrunta cu ei înşişi, de a sta faţă în faţă cu problemele pe care le întâmpină. Deşi, tendinţa manifestării interesului pentru sănătate la toate nivelurile, iar aici includ fizic, psihic şi emoţional, este în creştere, încă mai avem multe de învăţat pentru a avea grijă de noi”, spune Simona Nicolaescu, coach, trainer, psihoterapeut, dar și promotorul vieții echilibrate în România.

Procesul de a ne privi direct problemele şi provocările vieţii poate fi într-adevăr greu, dar astfel vom putea să ne înţelegem mai bine, să descoperim răspunsuri şi să găsim liniştea în tot haosul în care trăim.

Cum te poate ajuta un psiholog?

„Oamenii care mi-au permis să le fiu alături, în cadrul şedinţelor de terapie, au găsit rezolvare la următoarele probleme: stres, burnout, atacuri de panică, anxietate, insomnie, demotivare, lipsa poftei de viață, despărțirea de o persoană dragă, divorț, teama de moarte, a celor dragi sau propria moarte, lipsa performanței la locul de muncă, imposibilitatea de detașare de la problemele de serviciu, lipsa de încredere că pot să își atingă visurile, clarificare cu privire la carieră și ce vor de la viață, controlul asupra propriilor emoții (furii, teama de a fi dat afară, de a fi înșelat etc.), lipsa de comunicare în cuplu și relații defectuoase, neîncredere în propria persoană”, spune Simona Nicolaescu.

Când apelează oamenii la psiholog? Cu ce provocări vin?

Simona Nicolaescu: Întâlnesc în sesiunile de training, psihoterapie şi coaching, mulți oameni obosiți, demotivați, cu probleme de somn, anxioși, cu atacuri de panică care își doresc să aibă o viață echilibrată, cu timp de calitate pentru ei, cu cât mai puțin stres. Însă, am constatat că nu e suficient doar să își dorească. Oamenii trebuie încurajați să treacă la fapte, să descopere ceea ce îi împlinește cu adevărat, să dedice fiecare respirație direcției în care vor să fie.

De ce nu este bine să-ți încarci prietenii sau apropiații cu problemele tale pe termen lung?

Desigur că, suportul prietenilor şi al apropiaţilor este foarte important atunci când întâminăm o problemă. Însă, prietenilor şi apropiaţilor nu le putem dezvălui, întotdeauna, totul, iar majoritatea dintre aceştia nu deţin obiectivitatea sau cunoștințele necesare pentru a vedea dincolo de ceea ce le spunem, de a indentifica sursa problemelor şi, cu atât mai puțin, de a ne ajuta să ieșim din situație. Pe termen lung, este posibil ca prietenii sau apropiaţii să susţină aplicarea aceloraşi strategii care menţin vii problemele, mai spune Simona Nicolaescu.

 

Citește și: 

Izolarea e cel mai bun lucru care ți se putea întâmpla

Șase recomandări pentru a rămâne calm în situații de criză

Stres management

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may like